Știri și Evenimente

Ziua Internațională a Asistenților Medicali

Autor: | Etichete: | Comments: 0 | mai 12th, 2023

Astăzi, 12 mai, este marcată Ziua Internațională a Asistenților Medicali, sărbătoarea din acest an având genericul „Nursele – o voce de lider: Pentru o lume sănătoasă”.

Asistenții medicali au un rol essential  în prestarea serviciilor și îngrijirilor medicale,  fiind responsabili de tratamentul, siguranța, îngrijirea, recuperarea și bunăstarea pacienților.  Sunt cei care în fiecare zi dau dovadă de competență și demnitate profesională, acordă suportul medical și psihologic pentru orice pacient și sunt alături în cele mai dificile momente de tratament medical.

Ziua Internațională a Asistenților Medicali este marcată din 1965, intenția venind, însă cu 12 ani mai devreme de la Dorothy Sutherland, un oficial al Departamentului Sănătăţii şi Educației din Statele Unite ale Americii..

Începând cu anul 1974, această zi este sărbătorită în data de 12 mai și aduce un omagiu tuturor asistenților medicali, dar cap de listă este Florence Nightingale, cea care a organizat prima școală de instruire a asistentelor medicale, motiv pentru care este considerată mama nursing-ului modern. În Republica Moldova, prin decizia Ministerului Sănătăţii, Ziua Internaţională a Asistenților Medicali este sărbătorită începând cu 1994.

Cu această ocazie, Administrația CS Hrușova , vâ  mulțumește pentru dedicația și dăruirea cu care vă faceți meseria – una deloc ușoară, dar nobilă și îmbrățișată de persoane puternice. Vă adresăm din suflet calde şi sincere urări de sănătate şi prosperitate,  realizări profesionale.

Fie ca recunostința pacienților să vă dea curaj și entuziasm pentru depășirea provocărilor zilnice și motivație pentru performanță .

 

Cu profund respect,

 administrația CS Hrusova